Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au intervenit în seara zilei de 24.07.2017 , în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 155/2010, a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, pentru găsirea unei persoane care, conform sesizărilor primite prin Dispeceratul instituției, ar fi incendiat mai multe containere din Strada Gheorghe Magheru și Strada Alexandru Vlahuță.
Din rapoartele de activitate întocmite reiese faptul că, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în zonele respective, polițiștii locali au identificat o persoană de sex feminin cu probleme de comportament, fiind condusă la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu în vederea legitimării și efectuării controlului preventiv.
În urma documentației întocmite s-a stabilit că aceastea nu are domiciliu, fiind găsite asupra ei două brichete funcționale, o cutie de chibrituri și o candelă.
Persoana în cauză a fost transportată de un echipaj al Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, Secția Psihiatrie pentru internare.
Compartimentul Informare și Relații Publice