Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, care efectuau serviciu de patrulare pe Aleea Digului, în data de 19.01.2018, în jurul orei 12.00, au fost sesizați de o persoană de sex feminin cu privire la faptul că un bărbat a căzut în râul Jiu.

Polițiștii locali au intervenit pentru a scoate persoana de sex masculin din apă și au anunțat de indată Serviciul Județean de Ambulață pentru acordarea îngrijirilor medicale.

            Potrivit raportului de activitate întocmit de polițiștii locali, implicați în această intervenție, reiese faptul că bărbatul are 57 de ani și este din satul Runcurel, comuna Mătăsari.

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu acționează, în temeiul dispozițiilor stabilite prin Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare și îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Apel Dispecerat Sari la conținut