Poliţia Locală a Municipiului Târgu Jiu acționează și în perioada sărbătorilor de iarnă, în temeiul Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare.
În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite precum asigurarea ordinii și siguranței publice, menținerii unui climat de conviețuire civilizat, fluidizării circulației în zonele aglomerate, prevenirii și combaterii cerșetoriei, interzicerea comercializării diferitelor produse în locuri neautorizate și cu încălcarea prevederilor legale, prevenirii blocării traficului rutier prin parcarea autovehiculelor în locuri nepermise, desfășurării activităților de taxi cu respectarea prevederilor legale și protejării bunurilor care aparțin domeniului public și a mobilierului stradal, au fost identificate zone de interes public fiind suplimentate efectivele.
Printre acestea se numără piețele din municipiul Târgu Jiu, punctele unde se comercializează brazii de Crăciun și ornamentele specifice sărbătorilor de iarnă, târgul de animale, parcurile din oraș, Strada Victoria, cu precădere zona pietonală, Piața Prefecturii, zona Centrului Comercial Shopping City Târgu Jiu, locațiile unde sunt amplasate supermarketurile din oraș, locațiile unde se vor susține spectacole de colinde sau alte activități culturale specifice, lăcașuri de cult, principalele artere de circulație și intersecții ale orașului în vederea dirijării traficului rutier și prevenirii blocajelor.
De asemenea, în atenția echipajelor Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu vor fi localurile publice unde sunt organizate mese festive dar și cluburile.
Patrulele Polției Locale a Municipiului Târgu Jiu vor asigura ordinea și siguranța publică cu ocazia focului de artificii care se va desfășura pe Insulița râului Jiu dar și în Parcul Central, cu ocazia căsătoriilor de la Poarta Sărutului. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație vor dirija traficul rutier în noaptea de 31.12.2016.
Efectivul stabilit prin planul de măsuri în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice este de aproximativ 60 de poliţişti locali.

Recomandările Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu

Pentru evitarea evenimentelor neplăcute și creșterii singuranței, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu recomandă cetățenilor ca în această perioadă să dea dovadă de prudență în magazinele dar și zonele aglomerate, să supravegheze cu atenție gențile sau obiectele scumpe pe care le au asupra lor, evitând să le țină la vedere, mai ales în coșurile de cumpărături, de unde pot fi sustrase într-o clipă de neatenție. De asemenea, este de recomandat să nu lase în autoturisme obiecte tentante, documente sau bani.
Totodată, cetățenii care decid să meargă la cumpărături cu propriul autovehicul sunt sfătuiți să parcheze doar în locurile special amenajate, să nu oprească și să staționeze pe arterele principale ale municipiului şi să respecte întocmai şi la timp indicaţiile agenţilor de circulaţie, pentru prevenirea blocării traficului rutier.
Totodată, având în vedere că în această perioadă numărul colindătorilor este în creștere, sfătuim gazdele să fie atente pe cine primesc în case, astfel încât să nu cadă victime infractorilor.
De asemenea, având în vedere focul de artificii care va avea loc pe Insulița de pe râul Jiu, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu le recomandă gorjenilor să ajungă din timp în locul special amenjat cu respectarea îndrumărilor polițiștilor locali, aflați în zonă.

Apel Dispecerat Sari la conținut