Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a verificat, în data de 17 martie 2016, la intrarea în vigoare a legii antifumat, mai multe spații publice închise. Potrivit Legii nr. 15/ 2016 privind modificarea și completarea Legii nr.349/ 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De asemenea, se înterzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate populației și asistenței copilului, de stat și private. Acțiunea a avut drept scop infomarea locuitorilor municipiului Târgu Jiu despre noile prevederi legale. În prima zi de verificări nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, fiind împărțite pliante de către polițiștii locali, cu noile norme ale legii intrată în vigoare în data de 17 martie 2016. Prin această activitate de prevenție le-au fost aduse la cunoștința clienților și proprietarilor de baruri, restaurante sau cafenele, dar și angajaților, obligațiile pe care le au. În urma raziei efectuate nu au fost depistate persoane care să încalce Legea nr. 15/ 2016. În pliantele împărțite în spațiile publice închise din municipiul Târgu Jiu au fost amintite sancțiunile contravenționale care pot fi aplicate. Astfel, nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legale se sancționează cu amendă contravențională de la 100 lei la 500 lei. În cazul persoanelor juridice, prima abatere se sancționează cu amendă contravențională de 5000 lei, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.

Apel Dispecerat Sari la conținut