Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a organizat astăzi o acțiune de informare în rândul elevilor în cadrul programului „Școala Altfel”. În temeiul atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 155/2010 actualizată, a poliției locale, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică și Circulație Rutieră au prezentat elevilor  Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” aspecte referitoare la educația rutieră.

În cadrul activității preventive, au fost împărțite pliante informative menite să crească gradul de siguranță a copiilor în traficul rutier, îndeosebi în zonele adiacente unităților de învățământ.  Elevii au aflat cum să se comporte în calitate de pietoni respectând regulile de circulație și să traverseze strada regulamentar. Alături de profesori, polițiștii locali le-au oferit exemple de bună conduită în trafic.

De asemenea, elevii au mai aflat cum acționează Poliția Locală în imediata apropiere a unităților de învățământ, în temeiul Legii nr. 35/2007 actualizată, cu modificările și completările ulterioare, privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, precum și în baza dispozițiilor Codului Rutier.  Efectivele Poliţiei Locale a Municipiului Târgu Jiu, alături de celelalte forţe de ordine din oraş, asigură măsuri de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea faptelor antisociale şi a furturilor, în zona instituţiilor şcolare repartizate, conform Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Municipiului Târgu Jiu.

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu va continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor care încalcă legea dar și pentru ca cetățenii municipiului Târgu Jiu să fie mult mai informați în acest sens.

Apel Dispecerat Sari la conținut