IMG 0911

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat astăzi în mai multe zone din municipiul Târgu Jiu în vederea respectării prevederilor OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr. 125/2011 pentru reglementarea unor reguli în domeniul circulației rutiere pe domeniul public.
S-a urmărit prevenirea opririlor, staţionărilor şi parcărilor neregulamentare în cazul autovehiculelor.
Activitatea Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul atribuțiilor deținute de polițiștii locali, acțiunea a avut în primul rând scop preventiv, fiind aduse la cunoștința conducătorilor auto aspecte referitoare la educația rutieră.
Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu face apel către conducătorii auto, conform prevederilor legale, să evite parcarea autovehiculelor încurcând astfel circulația celorlalți participanți la trafic prin parcarea ilegală pe locurile persoanelor cu dizabilități, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 de m înainte și după acestea, în zona de acțiune a indicatorului “Oprirea interzisă”, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Pe lângă activitățile de prevenție desfășurate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au fost aplicate și sancțiuni conducătoriilor auto care nu au respectat prevederile legale.
IMG 0912Astfel, de la începutul anului și până în prezent au fost aplicate 2 701 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 456.000 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr. 125/2011 pentru reglementarea unor reguli în domeniul circulației rutiere pe domeniul public al municipiului Târgu Jiu și OUG nr. 195/2002.
Sancțiunile contravenționale aplicate conducătorilor auto care încalcă normele Hotărârii Consiliului Local nr. 125/2011 sunt cuprinse între 100 și 300 de lei. De asemenea, potrivit Codului Rutier, oprirea neregulamentară se sancționează cu două-trei puncte amendă și două puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară cu patru-cinci puncte amendă și trei puncte de penalizare.

Apel Dispecerat Sari la conținut